Incercari si... reusite: Activitatea scolara

Ce va rămâne din tot ce am scris?
O, ştiu bine, valul necurmat al Timpului
Zi de zi va căuta să întoarcă
Creaţia mea în neant.
Doar în Sinele meu sunt încrezător;
din această cupă am băut zi şi noapte
nectarul nesecătuit al universului.
Clipă de clipă
Rost şi-a aflat aici iubirea.
Durerea n-a supus
praful n-a înăbuşit
arta sa.
Ştiu, când voi părăsi
terenul de joacă al lumii,
sta-vor crângurile martori
în toate anotimpurile înflorite
iubirii ce purtasem acestui univers.
Numai această iubire e adevărată,
e tot ce mi-a dăruit viaţa.
Când va sosi vremea să-mi iau rămas bun,
acest adevăr nu se va ofili
el va nega Moartea.

Rabindranath Tagore - "Ce va rămâne?"

În trecerea grãbitã prin lume cãtre veci,
Fã-ţi timp, mãcar o clipã, sã vezi pe unde treci!
Fã-ţi timp sã vezi durerea şi lacrima arzând
Fã-ţi timp sã poti, cu mila, sã te alini oricând!
Fã-ţi timp pentru-adevãruri şi adâncimi de vis,
Fã-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fã-ţi timp sã vezi pãdurea, s-asculti lângã izvor,
Fã-ţi timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fã-ţi timp pe-un munte seara stând singur sã te rogi
Fã-ţi timp, frumoase amintiri, de unul sã invoci!
Fã-ţi timp sã stai cu mama, cu tatãl tãu - bãtrâni...
Fã-ţi timp de-o vorbã bunã, de-o coajã pentru câini...
În trecerea grãbitã prin lume cãtre veci,
Fã-ţi timp mãcar o clipã sã vezi pe unde treci!
Fã-ţi timp sã guşti frumosul din tot ce e curat,
Fã-ţi timp, cã eşti de multe mistere-nconjurat!
Fã-ţi timp cu orice tainã sau adevãr sã stai,
Fã-ţi timp, cãci toate-acestea au inimã, au grai!
Fã-ţi timp s-asculti la toate, din toate sã înveti,
Fã-ţi timp sã dai vietii adevãratul sens!
Fã-ţi timp, ACUM!
Sã ştii: zadarnic ai sã plângi,
Comoara risipitã a a vietii, n-o mai strângi!

Rudyard Kipling - "Fã-ţi timp..."

De poti fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tãu, şi spun cã-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar sã-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gurã;
Sã nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Sã nu rãspunzi la urã tot cu urã,
Dar nici prea bun sã pari, nici prea-nţelept;
De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi sã vezi cum spusa ta-i sucitã
De pişicher, sã-l prindã-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, nãruitã,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poţi sã strângi agoniseala toatã
Grãmadã, şi s-o joci pe un singur zar,
Sã pierzi, şi iar sã-ncepi ca-ntâia datã,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt mãcar;
De poţi sili nerv, inimã şi vânã
Sã te slujeascã dupã ce-au apus,
Şi piept sã ţii când nu mai e stãpânã
Decât Voinţa, ce le strigã "Sus!"
De poţi rãmâne tu în marea gloatã;
Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea;
Duşman, om drag, rãni sã nu te poatã;
De toţi sã-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertãtoare
Sã treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tãu va fi Pãmântul ãsta mare,
Dar mai mult: vei fi OM, bãiatul meu!

Rudyard Kipling - "Dacã"

Învaţã de la toate sã ai statornic drum
Învaţã de la flãcãri cã toate-s numai scrum
Învaţã de la umbrã sã taci şi sã veghezi
Învaţã de la soare cum trebuie s-apui
Învaţã de la piatrã cât trebuie sã spui
Învaţã de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit sã treci
Învaţã de la toate, cãci toate-ţi sunt surori.
Cum treci frumos prin viaţã, cum trebuie sã mori.
Învaţã de la vierme cã nimeni nu-i uitat
Învaţã de la apã sã fii mereu curat.
Învaţã de la flãcãri ce-avem de ars în noi
Învaţã de la ape sã nu dai înapoi
Învaţã de la umbrã sã fii smerit ca ea
Învaţã de la stâncã sã-nduri furtuna grea
Învaţã de la soare cã vremea n-o cunoşti
Învaţã de la stele cã-n cer sunt multe oşti
Învatã de la greier când singur eşti sã cânţi.
Învaţã de la lunã sã nu te înspãimânţi
Învaţã de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnicã sã vezi povara ei
Învaţã de la floare sã fii gingaş ca ea
Învaţã de la oaie sã ai blândeţea sa
Învaţã de la pãsãri sã fii mai mult în zbor
Învaţã de la toate, cã totu-i trecãtor
Ia seama, fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Sã-nveţi din tot ce piere, cum sã trãieşti în veci.

Rudyard Kipling - "Învaţã"

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Lucian Blaga - "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.

Adrian Paunescu - "Dreptul la intrebare"

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

Marin Sorescu-"Trebuiau să poarte un nume "

Incercari si... reusite

Pagini

Activitatea scolara

Un calendar scolar util tuturor

Translate

Totalul afisarilor de pagina

Faceti cautari pe acest blog

Persoane interesate