Tinere talente

Copilăria inima bătrâneţii

Copilaria, numai când rosteşti acest cuvânt te cuprinde o stare parcă de teamă. De teamă? O să vi se pară ciudat dar de multe ori ne temem să nu pierdem acest paradis, această lume a irealului.

Copilăria este un dar de la viaţă, un dar pe care trebuie să-l purtăm veşnic în suflet. Pentru că atunci când ne este mai greu, să ne amintim că ea este mereu acolo, într-un ungher care nu se prăfuieşte niciodată. Care nu moare niciodată. E mereu alături de noi la bine şi la rău. Ea ne ajută să nu uităm niciodată amintirile frumoase, ne şterge lacrima atunci când suferim şi ne aşează pe chip un zâmbet fermecător, care ne alungă toate amintirile triste, toată durerea.

Atunci când ne simţim singuri acel fluture cu aripi de mătase se aşează pe mâna noastră şi ne povesteşte cine eram şi ce am ajuns. Acel fluture este ea, copilăria. Acel fluture care la prima chemare e alături de tine. În ochii ei se oglindec cele mai frumoase momente ale vieţii noastre, momente care rămân întipărite într-un colţişor al inimii. Acel colţişor care ne reaminteşte de acel cuvânt dulce „mama”, de mângâierea catifelată a mâinilor, de căldura şi dragostea pe care ne-o oferă. Cât de uşor e să-i spui „mamă te iubesc!”. Cât de uşor e să-i aduci zâmbetul pe buze! Cât de uşor e să-i mulţumeşti cu un sărut dulce, să-i oferi acele îmbrăţişări calde, de neuitat. Să fiţi mereu împreună înconjuraţi de iubire, dragoste şi înţelegere, iar acel cuvânt magic”TE IUBESC” să nu lipsească niciodată!

Copilaria nu se va pierde niciodată, ea va fi mereu cu noi. Chiar şi atunci când vom uita cum e să zbori în lumea viselor, să uiţi că ai îndatoriri, să uiţi cine eşti şi de unde vii, să ştii doar că toată lumea e a ta, o lume plină de zâmbete, de fericire, ea va fi mereu acolo în inima ta. Copilăria e regatul unde nu moare nimeni, unde viaţa reînvie în fiecare zi, iar fiecare din noi suntem ca nişte fluturi multicolori ce zboară din floare în floare. Ea este o creaţie scăldată în lumină, o lume în care pe feţele copiilor este interzisă suferinţa, iar zâmbetul întotdeauna triumfă.

Ce frumos e când eşti în braţele ei cuprins de fericire! Ce uşor e să uiţi de toţi din jur! Ce uşor e să râzi de cei sărmani, de acei care sunt trişti, singuri. Iar pe chipul lor se citeşte mereu suferinţa. Ce trist e să-i vezi că suferă şi se simt neajutoraţi! Dar asta nu înseamnă că nu-i poţi ajuta. Ştiu că le vei fi alături şi că-i vei ajuta, le vei şterge lacrima şi-i vei dărui zâmbetul. Îi vei transforma în raze de soare, raze ce nu vor înceta să lucească niciodată! Vor fi nişte fluturi cu aripi prăfuite. Praf îin spatele căruia dispar amintirile triste. Viaţa lor va fi un adevărat paradis plin de lumină şi bucurie! Însă toate acestea doar cu ajutorul tău! Doar tu le poţi schimba viaţa. Ajută-i să înţeleagă că nu sunt singuri pe lume, că oriunde se poate aprinde o flacără, o flacără a speranţei. Ajută-i să înţeleagă că ea, copilăria nu s-a pierdut în infinit ci va arde mereu acolo unde, spun ei, nu mai e nici măcar o rază de lumină.

Copilăria, inima tuturor vârstelor e elixirul tuturor suferinţelor, tristeţilor. Copilăria e tărâmul unde iubirea niciodată nu moare, unde visele se clădesc în zori, unde sufletul nu îţi va fi ucis niciodată, unde gândurile stranii vor zbura în depărtare şi vor fi acoperite cu praf şi uitare.

Iubeşte-ţi copilul! Ai grijă să nu uite ce este zâmbetul, să nu uite că atunci când este haios să roşească, să simtă mereu razele jucăuşe mângâindu-l pe obraz, dar cel mai important să uite ce e ura! Asigură-te că nu va ajunge mai departe întrebându-se:”CE E IUBIREA?”, „OARE IUBIRE ADEVARATǍ EXISTǍ ÎN ZILELE NOASTRE?” Ai grijă ca atunci când va uita cum e sa fii copil să nu dea la o parte jocurile sub plapuma albastră cusută cu diamante, prieteniile legate de-a lungul vieţii, dragoste, povestea despre zâne şi eroi. Să nu uite că acolo undeva, în trecut el a fost ce nu va mai putea fi. A fost o poveste întipărită în inimile tuturor, a fost ce a vrut el să fie.

Munteanu Paula, cls. a IX-a C

De ce să nu le dăm o şansă tutuor? De ce să nu le dezvăluim secretul? Să-i lăsăm să evadeze în lumea magică, lume construită din zâmbete, fericire şi iubire. Cu ajutorul nostru, boboceii, nu va exista persoană care să nu ştie ce e fericirea! Nu va exista persoană care să se întrebe „CINE SUNT?”, „DE CE OARE MAI EXIST?” Cu ajutorul nostru, fluturi rupţi din rai, această lume va fi ca o poveste de iubire care nu se va întuneca în nici o zi, o iubire infinită.

Să fim fericiţi, să zburăm în fiecare zi, să ne punem speranţa în Dumnezeu care nu ne dezamăgeşte niciodată! Să fim noi acei îngeri fără aripi care încetul cu încetul, purtând cu noi bagajul vieţii ne vom căpăta aripi cu care vom zbura acolo sus... în cer! Să nu pierdem niciodată speranţa care va arde până în ultima clipă, să nu dăm uitării pe cei ce se simt singuri, pe cei ce nu ştiu cine sunt... să fim mereu uniţi în lanţul speranţei, lanţ ce se va rupe atunci când încetul cu încetul misiunea noastră se va încheia, iar ultima clipă a vieţii va fi de neuitat. Împreună să întărim acest lanţ al speranţei, care în timp va slabi încetul cu încetul şsi ne va transforma în flori ofilite, flori fără strălucire dar care vor rămâne mereu întipărite în cartea vieţii, acolo unde nu vom fi uitaţi niciodată.

Să nu lăsăm copilaria să moară, pentru că dacă visele mor odată cu ele vom muri şi noi, iar copilăria  va rămâne doar un trandafir uscat, fără strălucire.

Turbuc Mădălina, clasa a IX-a C 

                  Ploaia   

Si ploaia vine albă, densă, caldă

Pe culmi, peste poieni, peste genuni

Manole Mihaela cls. a VIII-a A

Stau arborii cu palmele întinse

Şi-un foşnet larg prin cetiniş răsună.

Alunecind printre nervuri şi aripi

Ploaia pătrunde-n sufletul pădurii -

Şi ceţuri albe se preling din piscuri

Şi-n ceaţă, însetaţi, rotesc vulturii.

Şi vine-un ceas când umbrele păşesc

Printre copaci, ca vulpile roşcate -

Când peste ramuri plouă cu-nstelări

Şi totul iese din singurătate -

Un ceas când muşchiul fumegă uşor,

Când lemnul viu, lovit de stele, sună,

Când cerului îi este dor de munţi,

Iar munţilor le este dor de lună...  

        Lucanu Catalina, cls. a VII-a A

                                       Cum mă comport eu ca adolescent?

Turbuc Madalina cls.IXC

O întrebare care de multe ori ne pune pe gânduri, însă purtându-ne printre cărările labirintului nostru naşte o nouă poveste. O poveste izvorâtă din întrebări care îşi caută răspuns, o poveste numită "adolescenţa".
Ea începe prin a cunoaşte viaţa din alt punct de vedere şi prin a-i descoperi secretele cutreierând cărările neumblate ale vieţii. Dar revenind la subiectul nostru am să vă mărturisesc că de multe ori nostalgia poveştii care nu de mult m-a părăsit îmi dă târcoale adeseori şi mă strânge în braţe pentru ca eu să nu mai pot evada. Ei bine, cea de care vă vorbesc este ea... copilăria. De multe ori uit că m-a părăsit şi-mi închid ochii lăsându-mă pradă vrăjii ei. Însă puţine sunt clipele de bucurie pentru că aceste momente  se transformă în pulbere distrugându-mi această lume prăfuită a amintirilor şi trezindu-mă la realitate. Iată-mă din nou în faţa adolescenţei ce îmi aminteşte că am depăşit această etapă şi că a sosit timpul să mă maturizez, să încep să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă, să devin altcineva. Şi deşi de multe ori e greu să recunosc acesta e adevărul!  E momentul să mă descopăr pe mine însumi, e momentul să-mi descopăr laturile personalităţii mele. E momentul... Şi curioasă pornesc pe acest drum. Pornesc să aflu răspunsul întrebărilor care m-au ameţit cândva şi care spuneam eu că vor rămâne un mister.
Fiecare om este unic şi trăieşte într-o lume a sa, aşa că la fel şi eu voi descoperi răspunsuri, îmi voi lămuri îndoielile chiar dacă e greu să fii tu însuţi când anturajul te face altfel. Începând din acest moment îmi voi trăi viaţa în aşa fel încât să nu pierd niciodată acea fărâmă de copil care a mai rămas în mine. Mă voi bucura şi voi preţui fiecare moment pe care viaţa mi-l oferă.  Voi şti să preţuiesc  întreaga mea fire iar viaţa mea mai devreme sau mai târziu îşi va afla împlinirea.                                                               

                                                            Turbuc Madalina, cls. a IX-a C

Mâinile timpului

Când eşti mic cât un şoricel îţi doreşti să fii adult, să îţi iei viaţa în mâini şi să o priveşti îngrozit.

Când eşti adult te întrebi de ce a fugit copilăria de lângă tine.

Sufletul îşi doreşte în tăcere şi tânjeşte după copilărie, tânjeşte după momentele în care mergeai linişitit pe drumul fericirii, în care nici un obstacol nu îţi ieşea în cale.

Sufletul din tine vrea să regăsească copilăria, însă nu poate.

Copilăria şi micul copil ce stă în inima ta aşteptând momentul regăsirii cu copilăria, sunt precum doi magneţi ce se atrag, însă mâinile timpului le despart.

Să trăieşti clipele copilăriei când te plimbai prin parcul cu castani absobită de frumuseţea acestuia, cand aveai culorile curcubeului în suflet şi când culorile cerului îţi strecurau zâmbetul pe buze când îl priveai, nu mai poţi. Poţi să trăieşti doar din amintiri.

Mâinile timpului ţi-au furat copilăria şi jucăriile care prindeau viaţă când umblai cu ele.Timpul îţi fură tot. Viaţă, zâmbete, copilărie, frumuseţe şi multe altele. Toate sunt furate de aceste mâini ce nu pot fi oprite niciodată. Şi ca scopul lui să fie împlinit îţi ia şi amintirile. Cu memoria....

Deşi crezi că aceste clipe sunt uitate, ele de fapt sunt închise într-o cămăruţă numită inimă. Ele sunt bine închise acolo cu un lacăt de aur, şi cheia sa este prinsă de gaura lanţului amintirilor ce zace în adâncul minţii.

Obreja Ioana, clasa a VIII-a A 

          Unei fete

Pe-o bancă-nstrăinată

Stătea o frumoasă fată

Ochii uşor îi lăcrimau

Turbuc Madalina, cls. a IX-a C

De supărare ei plângeau.

M-am dus la ea

S-o-ntreb de ce-i tristă;

Şi-mi zice-n vocea tremurândă

Mă copleşeşte despărţirea”.

Atunci dau să o alin

S-o fac să nu mai plângă

Îi spun că viaţa-i scurtă

Şi oameni dragi mai întâlnim.

Îşi ridicase privirea spre mine

Şi-mi mulţumise

Dar pentru ce

Nu mă lămurise.

Însă mai târziu am înţeles

Cuvântul meu inima i-a înmuiat

De atunci noi doi ne-am înţeles

Prieteni, pe veci să fim, noi am jurat.

               Sascau Andrei, cls. a XIII-a B

Iarna

Cerul e ca leşia şi e frig. Norii plumburii şi grei cern zăpada albă ca spuma laptelui cu nemiluita, repede şi cu fulgi mari.

Crăiasa zăpezilor, pe cine vede că-i calcă plapuma cea frumoasă, îi face umerii albi şi grei neinteresând-o cine e.

Mocanu Andrei, cls. a X-a B

Totul e amorţit sub oceanul de ninsoare. Soarele cel rotund şi palid, nu se mai arată printre norii reci. Vântul şuieră printre crengile cercelate ale copacilor, cu senzaţia că într-adevăr a venit iarna cristalină.

Casele împodobite cu zăpadă dorm liniştite sub acoperişurile încărcate cu omăt şi aranjate cu ghirlandele de cristaluri. Se văd năsucurile copiilor printre florile de gheaţă prinse pe geamurile aburite şi reci. De sărbători, în orice casă ai intra, vezi brazii ornaţi cu tot felul de ghirlande şi globuleţe.

Copiii bucuroşi au ieşit afară trăgându-se cu săniile uşoare printre troienele călătoare, înşiraţi ca mărgelele unui colier.

Magazinele sunt pline de oameni ce se pregătesc de Sărbătoarea Crăciunului.

Furnica cea harnică şi-a adunat hrana pentru iarnă, iar acum poate gusta din bunele roade ale toamnei, în timp ce greierul îşi aminteşte de baladele cântate astă vară.

Aşteptăm cu nerăbdare Crăciunul!

Doboş Tabita, clasa a VI-a A

         Pustnicul

Peste pădurile de brazi

Aflate sus în munţi

Spre care tot urcând

Cu greu poţi să pătrunzi.

În miez de noapte, se arată

Lumină de foc mare

Ce se poate-ntrezări

Din îndepărtare.

Acolo mâinile spre cer,

Un pustnic înălţa

Iar ruga sa aprinsă

La Domnul ajungea.

Harul sfinţilor

Spre dânsul cobora

Văpaie argintie

Îl învăluia.

Când cuviosul termină

A inimii lucrare,

Atunci lumina dispare

În nesfârşita zare.

                Soimu Bianca, cls. a VII-a A

Inimă de gheaţă

Viscolul pătrunde… El urlă şi geme de-a lungul pustietăţii… Acum, nu se mai cunoaşte cer de pământ şi gheţuri de ape…

Viscolul mătură tot… chiar şi ultima părticică de căldură din sufletele noastre…

Iarna, melancolic îmbracă obiectele cu promoroacă şi oferă streşinilor lanţuri argintii de gheaţă.

Depărtările bolnave, nu se mai văd…

Se aud clopoţei!!! Se smuncesc deasupra uşii, ca şi cum… ar vrea să plece. Haina iernii, scoasă din dulap, lasă urme albe… Aruncă pe cer discuri galbene… Dar ce lipseşte? Bradul verde aşteaptă nerăbdător să intre în casă. Sania, şi ea. De sub satul îngropat se văd clăbuci de fum. Există viaţă?!

Iarna, anotimpul îngheţat ne face să dansăm fără să vrem!

Acum… ce simţi? Iarna e ca şi o închisoare. Te eliberează… condiţionat. Când soarele se gândeşte să mai tragă cu ochiul şi la noi…

Gheţuşul, îţi pune piedică mereu… Soarele fals te muşcă lăsându-ti faţa roşie şi rece. Frigul te strânge atât de tare încât nu-ţi simţi mâinile…

Inimă de gheaţă?

Posmag Claudia, clasa a VI-a A

Ea e de vină?

Sşşşt…! Codrul se pregăteşte! Se suie pe scenă cu mii de reflectoare. O umbră trece… trece printre copaci lăsând o dâră strălucitoare… Soarele veghează, veghează de zor…

Ce se poate întâmpla? Doar tu ştii, poate şi eu, şi ea! Doar cerul şi pământul, o stea se trezeşte iar… N-am somn. Aşa e, la fel peste tot? Sau… doar aici?

Fiecare rază argintie de soare trezeşte… ce poate trezi? O frunză, pământul…? Ce să trezească? Poate trezi fantasmele uitate în pădure sau pur şi simplu nu trezeşte nimic?

Totul o ia de la capăt. Până când va fi aşa? Până când?

De ce este aşa ciudat, cine este de vină? Tu? Nu cred… Pădurea? Nu mă pot gândi la altcineva.

Totul va fi aşa, până când o lamă cu dinţi va veni şi va distruge tot…

Dar sub această faţă se ascunde şi partea bună! O pătură uriaşă te înghite… te desparte de tot, de toate şi îţi destăinuie fiecare secret… Cine ştie ce te poate aştepta! Binele sau răul? La tot pasul… Doar tu ştii!

Gândeşte-te ce vei face? Vei pleca, vei rămâne… Numai în pădure!

Nu tot ce e ciudat, e înfricoşător… frumuseţea nu este plăcută de toţi.

Pur şi simplu… gândeşte-te! Pădurea? Ea e de vină?   

Posmag Claudia, clasa a VI-a A

          Cum e viaţa

Viaţa e tare frumoasă

Dacă ştii să îi faci faţă

Ai şi multe ghinioane

Borcea Madalina, Istudor Alexandru, cls. a IX-a B

Dar aşa te faci mai tare.

Am trecut prin multe, ştiţi

Dar m-am şi obişnuit

Viaţa este tare grea

Tu ascultă-ţi inima.

Voi putea să reuşesc

Prin viaţă să trec

Chiar de nu este uşoară

Nimeni nu mă doboară.

Mereu omul reuşeşte

Mă gândesc, ca-ntr-o poveste

Visele se-ndeplinesc

Dar tu trebuie să crezi.

Lupu Georgiana, clasa a IX-a C

Winter... a new story, a new beginning

              Young winter is back on the red carpet, starting the ball. The town changes its hot face with a white, icy face: the winter show are begins.

             The sky monsters begin their show, offering us a rain of glittering stars. The windows are already painted with icy flowers, creating a true masterpiece, a piece of heaven.

           Once I am trapped in this world, no one and nothing can draw my eyes from this divine spectacle. But can it be real? Is it a dream? Impossible. There is so much beauty, so much splendor offered by the silver goddess! It seems to be a part of the sky: a white world as if it were made of sugar, something beautiful that cannot be described. All these are given to us by it, the one that holds us in its arms covering us with heat each year.

            But what's that sound? Where has the silence gone? Oh. ......it is the sweet echo of the carols.  What a delight! What fun it is to close your eyes and bring joy to the persons you love, to give them a smile, to share with them that happiness that few of us can understand.

           I cannot believe! What a wonderful show! Here it began the Christmas Ball. Young men with greenbacks invite their partners to dance. But if I think better, it is not just a story. Like I said it is important to value and to appreciate its meaning. Because every time you say "winter", it does not mean just a mountain of silver stars. Remember also what is the most important aspect: Christmas. With it, you rejuvenate yourself, too. Christmas opens you a new door of your heart, a chance f! It helps you change, support the others. Do not miss it!  Enjoy it but try and convince people how important Christmas is. Show them that besides winter and the wonderful landscapes, there are the winter holidays, that must be appreciated and understood as well. Let's try to feel the holiday spirit and spread that emotion.

    Let`s create a new world and change what is about to be destroyed! To build a place where everything is valued! To pay homage to them! Let`s say welcome  winter, but also to the holidays so much we love. A new empire of joy and smile to be up in the sky but in our souls too.

Turbuc Mădălina, clasa a IX-a C

Podoabele iernii

Toamna se terminase. În nopţile de singurătate, pădurea aflată în goliciunea iernii îşi purtase tristeţea unor zile trăite în visări, care păreau a fi fără sfârşit. Adeseori priveam cu jind pe fereastră la venirea iernii. Văzând că nu soseşte mi-am pierdut orice speranţă.
Dar într-o zi, din înaltul nemărginit al cerului, zăpada cade în fulgi mari şi pufoşi. Ei seamănă cu nişte fulgi de lebădă plutind alene înspre pământ. În satul adormit, casele par tot mai mici sub veşmântul alb de omăt. Zăpada îmbracă casele, pomii şi pământul, transformând această lume într-un tărâm alb, vrăjit. Totu-i de un alb strălucitor.

Un vuiet surd se înconvoaie de după dealuri şi se pierd în văi adânci. Peste tot se aşterne o tăcere misterioasă. 

Dobă Ioana, clasa a VI-a A

                      

Pe aripile iernii

Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Închid ochii şi în faţă îmi apare un lung câmp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui. Şi, deodată, Zâna iernii m-a luat în zbor pe aripile ei străvezii.
Fulgii începuseră să zboare, iar spre surprinderea mea, aveam aripi, pluteam şi dansam împreună cu ei, dansul fulgilor de nea. Zâna îşi aduse caleaşca şi zbură împreună cu noii mei prieteni. Era atât de frumos! Străbăteam cerul cu propriile mele aripi!
După un zbor lung am ajuns într-un loc minunat. Era palatul zânei. O clădire de gheaţă ca oglinda împodobită de un păianjen iscusit şi pânze albe strălucitoare îţi luau ochii.
Am păşit în palatul de cristal împreună cu fulgii, vântul şi zâna. În mijlocul palatului era un loc magic. Fulgii construiau oameni de zăpadă, iar vântul mă ducea în împărăţia lui, împărăţia poveştilor nemuritoare.
Era ceva de neînchipuit! Deodată, o ploaie de steluţe începu a curge din tavanul de gheaţă. Parcă era o poveste de demult şi îmi doream atât de mult să fie real!
Din păcate, lumina zorilor m-a trezit. Totul a fost doar un vis.  

Herciu Lidia, clasa a VI-a A

                       

                          Bercaru Corina, clasa a VIII-a A